Protest la Penitenciarul Vaslui

Astăzi membrii Sindicatului Megas, angajati ai Penitenciarului Vaslui, au refuzat intrarea în serviciu pentru o perioadă de 2 ore ca reacție la măsurile de austeritate care se vehiculează că vor fi luate de  Guvernul României în perioada imediat următoare.

       Aceste măsuri se referă la :

1). Salarizare – Actuala lege a salarizării nu este aplicată în integralitate iar Legea salarizării care va intra în vigoare la  începutul anului 2024 nu garantează păstrarea  salariilor polițiștilor de penitenciare la nivelul lunii decembrie 2023, ținând cont de limitarea sporurilor la 20%.

2). Modificare organigramă penitenciare – Desființarea funcțiilor de șef birou dar și a altor funcții asimilate acesteia va reduce posibilitatea polițiștilor de penitenciare de a avansa în cariera profesională. Funcțiile de șef birou au fost ocupate în urma promovării unor concursuri organizate la nivelul sistemului penitenciar potrivit legislației specifice. Titularii acestor funcții beneficiază de dreptul salarial aferent care este un drept fundamental ce nu poate fi afectat înafara existenței unor motive imputabile ocupanților acestor funcții. Organigrama, conform cu  legislația specifică sistemului penitenciar, are o particularitate aparte dat fiind faptul că presupune custodierea persoanelor condamnate care ispășesc pedeapsa cu închisoarea, de aceea nu se poate compara ori adapta la modul de funcționare al celorlalte instituții publice. Acest abuz, care se vrea a fi comis la nivelul sistemului penitenciar, va afecta grav personalul și implicit deținuții aflați în custodia penitenciarelor deoarece sistemul se va confrunta cu un nou val de pensionări pentru a nu pierde drepturile salariale. Atragerea de personal nou va fi zero pentru că, deși sunt criterii exigente de selecție a personalului și condiții de lucru foarte grele, în absența unei stabilității salariale ce este garantată după promovarea concursurilor, nimeni nu va mai dori să se angajeze iar cei rămași în sistem nu vor mai fi motivați să muncească, nefiindu-le garantat nici măcar salariul, mai ales în condițiile creșterilor masive de prețuri.

3). Tăierea voucherelor de vacanță – Măsura este discriminatorie, tocmai pentru că acestea se vor acorda  în funcție de veniturile polițiștilor de penitenciare. Astfel, un polițist de penitenciare cu vechime nu va primi aceste vouchere pentru că salariul brut depășește valoarea prevăzută în ordonanță.

4). Legea pensiilor militare – Pensiile militare trebuie regândite astfel încât să asigure predictibilitate, stabilitate și claritate carierei de polițist de penitenciare și nu ar trebui asimilate categoriei pensiilor speciale.

Toate aceste măsuri de austeritate nu fac altceva decât să slăbească instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

După refuzul de intrare în serviciu, în zilele următoare vor fi proteste în fața sediilor PNL și PSD, urmate de blocarea activității penitenciarelor.