Prima zi a fost marcată în 19 martie 1911, în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene. Femeile germane au ales acesta data pentru ca, în 1848, la aceeaşi dată, regele Prusiei a trebuit să facă faţă unei revolte armate şi a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.
Ziua Internaţională a Femeii, marcată pe 8 martie, a fost la începuturi o expresie a dorinţei femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi, însă, de-a lungul timpului, s-a transformat într-un prilej de sărbătorire a feminităţii, indiferent de religie şi rasă.
Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial în 1975 de către Naţiunile Unite, şi a fost adoptată, începând cu această dată, de multe dintre guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.
Până în decembrie 1989 se vorbea de „Ziua mamei„, dar, după Revoluţia din 1989, Ziua mamei a fost înlocuită cu Ziua femeii. În România „Ziua mamei” a fost declarată sărbătoare publică şi este sărbătorită în prima duminică a lunii mai.
Pe 8 martie se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor.