Voucherele de vacanță înghețate

După ce limitele bugetare transmise de către Ministerul Finanțelor Publice ordonatorilor principali de credite ne indică o intenție de înghețare a salariilor, iată că apar și alte semne.

Sunt șanse mari ca Guvernul să pregătească deja o O.U.G. prin care îngheață tichetele de vacanță la valoarea de 1450 de lei deși, în legea cadru a salarizării personalului bugetar (153/2017), valoarea de la 1 ianuarie ar fi trebuit să fie egală cu cea a salariului minim brut pe țară, garantat în plată, respectiv 1.900 de lei, planurile fiind să crească la 2050 de lei din 2019.

FsanP

Deși ar trebui să ne așteptăm la supărări în masă pentru că Guvernul și-a mai încălcat o promisiune – aceea referitoare la valoarea voucherelor de vacanță, o investiție, în principal, în turismul românesc – cel mai probabil că românul bugetar va fi mulțumit că-i primește și pe aceștia și se va gândi unde anume să-i cheltuiască.

FsanP_1

Fiind deja pe circuit, proiectul confirmă ceea ce intuia deja majoritatea bugetarilor, deși n-a fost comunicat oficial decât ordonatorilor principali de credite: limitele bugetare pentru sectorul public sunt aceleași ca în 2018 în ceea ce privește partea de salarii. Dacă luăm în calcul și inflația asta înseamnă o mică scădere a veniturilor bugetarilor. Este posibil ca undeva între Crăciun și Revelion să primim în ,,dar”  de la guvernare niște O.U.G.-uri de plafonare și amânare la nivelul anului 2018.