MODIFICARI LEGEA 293/ 2004

Având până acum vreo șase modificări, prin legi sau ordonanțe,Legea 293/2004  urmează să intre din nou în chinul (re)facerii.

Și asta ca urmare a propunerilor însumate de Ministerul Justiției și trimise sindicatelor pentru a-și da cu părerea despre ceva, care are pretenția a fi cartea de căpătâi a funcționarului public cu statut special.

În propunerile MJ, nimic care să dea o identitate acestui corp profesional, nimic care să clarifice evoluția în funcția publică, nimic care să clarifice multe din lucrurile care fac greoaie aplicarea prevederilor acestei legi, oarece interes vizavi de fpss din Ministerul Justiției. Nu știm câți sunt și ce fac în minister. Sunt în schimb asimilați salariaților din sistem.

Organizațiile sindicale au reacționat și propun crearea unui grup de lucru care să elaboreze o lege, lege care să ne identifice ca făcând parte din instituțiile statului, cu un aport important de resurse umane și efort pentru creșterea siguranței cetățeanului și a tot ce inseamnă ordine publică. Avem propuneri, le-am transmis.

Așteptăm reacția partenerilor de dialog social, credem că odată puși la aceeași masă putem crea o lege care să ne reprezinte și  să ne ofere un loc onorabil în toată această construcție ce se definește ca fiind sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Tabel comparativ privind propunerile de modificare şi completare a Legii nr. 293/2004 privind

 

Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

 

PROPUNERE SINDICATE:

Statutul special al politistului sau functionarului de penitenciare

 

Propuneri de modificare MJ

Propuneri şi observaţii SNLP-FSANP

1. Alineatul (1) al articolului 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

            „(1) Personalul din sistemul administraţiei penitenciare este constituit din funcţionari publici cu statut special, al căror statut este reglementat de prezenta lege, personal contractual, care se supune legislaţiei muncii şi funcţionari publici care se supun Legii privind statutul funcţionarilor publici.”

2. Alineatul (4) al articolului 3 se abrogă.

Propunem modificarea titlului si a art 1:

 

Statutul politistului de penitenciare

 

sau

(in cazul unor impedimente la modificarea denumirii in politist de penitenciare):

 

Statutul special al functionarului de penitenciare

 

 

Modificare nu ar trebui sa prezinte un impact financiar relevant. Se poate include in proiect o dispozitie tranzitorie cu trimitere la legislatia secundara si tertiara in vederea corelarii cu noua denumire. Dispozitia poate fi de tipul „in loc de functionar public cu statut special din sistemul administratiei penitenciare se citeste politist (sau functionar) de penitenciare

 

Argumente:

 

Denumirea de Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor este atat impracticabila cat si incorecta definind incert o ocupatie care nu exista.

 

Plecand de la caracterizarea denumirii ca impracticabila, propunem coroborarea modificarilor la statutul politistului de penitenciare/functionarului de penitenciare cu modificarea corespunzatoare a Clasificarii Ocupatiilor din Romania, implicit cu verificarea si validarea unor standarde ocupationale care sa permita incadrarea corecta a activitatilor de formare profesionala a personalului din sistemul penitenciar, in cadrul general de formare profesionala a adultilor din Romania.

 

Avem nevoie de o denumire care sa ne ofere identitate nu numai ca ocupatie dar ca si categorie profesionala similar celorlalte institutii din structura de aparare nationala. 

 

Daca este dificil de promovat denumirea de politist de penitenciare, pentru care opteaza o mare parte din personal, denumirea de functionar de penitenciare poate fi o optiune corecta, functionarul de penitenciare fiind definit ca functionar public cu statut special, in baza actului normativ denumit Statutul special al functionarului de penitenciare.

 

Admitem faptul ca avand in vedere diferentele de reglementare dintre tari dar si pe cele care se constata la nivel semantic intre limba romana si limba altor state care pot folosi ca model de inspiratie, este foarte dificila o traducere a unor denumiri consacrate cum ar fi prison worker sau prison officer. In penitenciarele romanesti nu toti salariatii sunt ofiteri, iar denumirea de functionar de penitenciare cu statut special este de preferat celei de lucrator de penitenciare.

 

Am afirmat ca denumirea statutului in vigoare este incorecta avand in vedere erorile in definitiile date ANP (ca aparat central) si sistemului in actele normative aplicabile. Astfel art 2 alin 1) din prezentul statut arata ca ANP si unitatile subordonate fac parte din institutiile de aparare nationala care formeaza impreuna sistemul administratiei penitenciare. Prin urmare avem doua tipuri de entitati distincte respectiv ANP si unitatile, insa in reglementarile care privesc subordonarea catre MJLC (ulterior MJ) se face referire doar la ANP si nu la sistem, ca si cum MJ ar subordona doar aparatul central nu si unitatile.

 

In continuare se dispune ca organizarea, functionarea si atributiile ANP (aparat central, nu sistem) se stabilesc prin HG, iar in respectivul HG (1849/2004) emis in temeiul prezentei legi, la art. 1 se arata ca ANP este institutie publica in subordinea MJ reluandu-se conceptul conform caruia ANP si unitatile formeaza sistemul administratiei penitenciare, in contradictie cu art. 4 din aceeasi HG care arata ca activitatea ANP si a unitatilor subordonate (deopotriva) este coordonata directe de ministrul justitiei.

 

In concluzie suntem de parere ca Administratia Nationala a Penitenciarelor trebuie definita ea insasi ca si un sistem format dintr-o unitate principala (sau coordonatoare) si unitati subordonate, iar statutul in dezbatere nu poate fi doar un statut al functionarilor din aparatul central, asa cum reiese din denumirea actuala conform variantei republicate in 2011 (!).

 

***

 

Propunem eliminarea art 2.

HG nr 1849/2004 modificata este emisa in temeiul art 82 (90 dupa republicare) din L 293/2004 republicata care reglementeaza statutul special al personalului si nu organizarea si functionarea administratiei.

 

***

 

Propunem eliminarea art.3 alin (1)

In concordanta cu aceasta propunere, sintagma „personal/ul din sistemul administratiei penitenciare” se inlocuieste cu „functionar/ul de penitenciare” sau cu denumirea agreata.

 

***

 

Propunem modificarea: art. 3, alin (2) devine alin (1) si se renumeroteaza in continuare

Statutul special al funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare este conferit de natura atribuţiilor de serviciu care implică îndatoriri şi riscuri deosebite, fiind reglementat de prezenta lege.

 

***

 

Propunem eliminarea art 3, alin (4)

 

***

 

Se elimina cuvantul „ordinele” din art 4 alin 2).

 

***

 

Propunem modificarea art 4 alin 3):

    (3) Funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul să refuze, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziţia o formulează în scris, funcţionarul public cu statut special este obligat să o execute, cu excepţia cazului în care aceasta este ilegală, caz in care refuzul de a executa dispozitia se intocmeste scris şi motivat, aducand situatia la cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia aceste situaţii.

Motivare: prevederea era injusta, ilogica si fara elemente de cuantificare a nivelului de legalitate/ilegalitate a unor dispozitii. Nu se poate stabili diferenta intre ilegal si vadit ilegal.

 

***

 

Propunem modificarea art 5:

Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice publice din sistemul administraţiei penitenciare sunt:

a)      legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;

    b) transparenţă;

    c) eficienţă şi eficacitate;

    d) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;

    e)   respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, în condiţiile prevăzute de lege;

    c) egalitatea şanselor, pe baza meritelor şi capacităţii profesionale;

    f) stabilitate în exercitarea funcţiei publice cu statut special;

    g) subordonare ierarhică.

 

***

 

Propunem eliminarea art 6 ca fiind redundant

 

***

 

Capitolul II

Observatie generala:

 

Propunem rescrierea integrala a conceptului de cariera in vederea elaborarii ulterioare a unui Ghid al carierei clar si aplicabil, menit sa confere functiei publice din sistemul administratiei penitenciare coerența si atractivitate.

 

In cadrul carierei trebuie urmarita strict evolutia integrala a functiei publice urmarind toate etapele: recrutare, stagiu, numire, promovare in functie, urmate de modificarea, suspendarea si incetarea raportului de serviciu.

 

Capitolele referitoare la Cariera trebuie sa faca obiectul dezbaterilor in grupul de lucru solicitat de sindicate. Prin urmare nu vom enumera in prezentul document toate propunerile/observatiile pe care le avem la aceste capitole, urmand sa le dezbatem in grup de lucru.

 

***

 

Privind propunerile MJ, facem urmatoarele observatii, la nivel de principiu:

  1. Privind micsorare a perioadei de 7 ani de la eliberarea din functie din motive imputabile, pana la care salariatul poate candida pe alt post vacant:

Se pierde unitatea de reglementare cu celelalte categorii de functionari publici.

  1. In sensul pct 1, nu se clarifica situatia revocatilor din functie si daca revocarea genereaza sau nu o eliberare din functie.
  2. Privind flexibilizare a transferurilor in sistemul penitenciar:

Trebuie realizata corelarea cu prevederile din celelalte institutii de aparare nationala.

  1. Privind eliminarea primei de vacanta:

Nu suntem de acord. Acest drept este prevazut in alte acte normative dar si in legislatia salariala unitara pentru alte familii ocupationale decat cea din Anexa VII a Legii nr 284/2010. Apreciem ca prima de vacanta trebuie pastrata in legea speciala chiar daca este suspendata anual prin legi tranzitorii.

  1. Privind consultanta juridica:

Necesita modificare in asistenta juridica.

  1. Privind protectia personalului:

Solicitam integrarea unei prevederi similare cu cea prevazuta in Legea nr. 550/2004 Statutul jandarmeriei Romane, art 42 alin 3):

  (3) În cazul infracţiunilor săvârşite împotriva personalului militar al Jandarmeriei Române, soţului, soţiei ori copiilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare pentru măsurile legale luate de acesta în exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală se majorează cu 3 ani.

Sau

Modificarea Codului de procedura penala (de verificat numerotarea conform noului cod):

Articolul 214 alin. (1) lit. c) din Codul de Procedură Penală al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

„c) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice.”

  1. Privitor la organizare timp de lucru (etc):

Este necesara corelarea cu legislatia in vigoare.

  1. Privind incompatibilitatile:

Modificarea articolului nu este relevanta in forma transmisa. Precizarile privind conflicte de interese, incompatibilitati si legislatiei sunt inutile. Trebuie nuantata sintagma “legatura directa si indirecta cu atributiile din fisa postului”.

  1. Privitor la functionarii publici cu statut special din cadrul MJ:

Solicitam clarificari privind statutul acestora. Survine acesta numai prin mentionarea acestei categorii intr-un articol din statutul special al personalului din penitenciare? Care anume dintre prevederile prezentului statut li se aplica si care nu.

Observam ca la art 81 care vizeaza aceasta categorie se include si “delegarea pe post” insa o astfel de actiune nu exista deoarece delegarea nu se face pe un anumit post.

  1. Privind cresterea limitei de varsta pana la care un salariat poate fi mentinut in activitate:

De analizat oportunitate. Ne intereseaza fundamentarea acestei propuneri.

 

***

 

In plus fata de observatiile enumerate mai sus, mai propunem:

 

  1. Includerea unor prevederi similare cu cele ale art 48 alin 2 din Legea nr. 360/2002 (Statutul politistului) privind suspendarea raportului de serviciu pentru activitate sindicala.
  2. Includerea la art 44 a unui alin. nou:

“(4) Pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare li se conferă Medalia de Excelenţă în Serviciul Penitenciar. Criteriile pentru conferirea medaliei se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.”

  1. Includerea unei definitii corecte a timpului de munca si precizari privind compensarea legala a tuturor tipurilor de munca.

 

***

 

Trebuie verificat deosebit de atent actul normativ in vigoare in vederea corelarii si actualizarii proiectului cu intreg cadrul normativ aplicabil (Codul muncii, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 62/2011, etc), corectarii denumirilor si urmaririi consecventei in termeni si prevederi.

 

*****************

 

 

3. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 9 – (1) Funcţionarii publici cu statut special se împart, în raport cu nivelul minim al studiilor necesare, în:

            a) Corpul ofiţerilor de penitenciare – cuprinde funcţionarii publici cu statut special cu studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, emisă de instituţii acreditate, potrivit legii;

            b) Corpul agenţilor de penitenciare – cuprinde funcţionarii publici cu statut special cu studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat.

            (2) În cadrul corpului, funcţionarii publici cu statut special se împart pe grade profesionale, după cum urmează: 

            A. Corpul ofiţerilor de penitenciare:

a) chestor general de penitenciare;

b) chestor şef de penitenciare;

c) chestor principal de penitenciare;    

d) chestor de penitenciare;

            e) comisar şef de penitenciare;

            f) comisar de penitenciare;

            g) subcomisar de penitenciare;

            h) inspector principal de penitenciare;

            i) inspector de penitenciare;

            j) subinspector de penitenciare.

            B. Corpul agenţilor de penitenciare:

            a) agent şef principal de penitenciare;

            b) agent şef de penitenciare;

            c) agent şef adjunct de penitenciare;

            d) agent principal de penitenciare;

            e) agent de penitenciare.”

4. Litera g) a articolului 11 se modifică şi va avea următorul cuprins

            „g) nu au fost eliberate dintr-o funcţie publică din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din motive disciplinare, în ultimii 5 ani;”

            5. Litera h) a articolului 11 se abrogă.

6. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 13 – (1) Încadrarea ca funcţionar public cu statut special se poate face prin următoarele modalităţi:

            a) repartizarea cu prioritate a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ pentru pregătirea personalului de penitenciare – ofiţeri şi agenţi;

            b) transferul cadrelor militare şi funcţionarilor publici cu statut special din cadrul altor instituţii publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului, al Ministerului Justiţiei şi unităţilor subordonate acestuia;

            c) concurs, din sursă externă.

(2) Între modalităţile de încadrare prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) nu există o ordine de prioritate.

(3) Înainte de începerea procedurilor de încadrare în condiţiile alin. (1), este obligatorie organizarea procedurilor de ocupare a posturilor vacante prin avansarea în funcţie a ofiţerilor şi agenţilor din sistemul penitenciar, în condiţiile prezentei legi.

(4) Absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior pentru pregătirea funcţionarilor publici cu statut special – curs de zi, cu diplomă de licenţă sunt încadraţi ca funcţionari publici definitivi, fără concurs, în funcţii publice de execuţie şi li se acordă gradul de subinspector de penitenciare.

(5) Studenţilor instituţiilor de învăţământ superior pentru pregătirea funcţionarilor publici cu statut special (curs de zi), cu durata mai mare de 4 ani, li se acordă gradul de subinspector de penitenciare începând cu anul 5 de studiu, beneficiind de drepturile prevăzute de lege.

(6) Candidaţii declaraţi „ADMIS” în cadrul instituţiilor de învăţământ superior pentru pregătirea funcţionarilor publici cu statut special semnează un angajament prin care se obligă să lucreze cel puţin 9 ani în sistemul administraţiei penitenciare, după absolvirea studiilor.

(7) Absolvenţii instituţiei de învăţământ pentru pregătirea agenţilor de penitenciare, cu durata de un an sunt încadraţi definitivi, fără concurs şi li se acordă gradul de agent de penitenciare.

            (8) Candidaţii declaraţi „ADMIS” la instituţia de învăţământ pentru pregătirea agenţilor de penitenciare semnează un angajament scris prin care se obligă să lucreze cel puţin 5 ani în sistemul administraţiei penitenciare, după absolvirea studiilor.

            (9) Persoanele prevăzute la alin. (6) şi (8) care nu respectă angajamentul, sunt obligate să restituie cheltuielile de şcolarizare, proporţional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului, cu excepţia cazului în care nerespectarea angajamentului se datorează unor motive neimputabile sau în cazul  transferului la alte instituţii publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului.”

7. După articolul 13 se introduce un nou articol, art. 131, cu următorul cuprins:

„Art. 131 – (1) Încadrarea ca funcţionar public cu statut special prin modalitatea prevăzută la art. 13 lit. b) se aprobă la cerere, de Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau de unităţile subordonate, potrivit competenţelor, în raport de funcţia pe care solicită transferul, cu respectarea condiţiilor generale şi speciale pentru numirea în acea funcţie, precum şi a următoarelor condiţii:

a) atribuţiile de serviciu ale funcţiei pe care solicită transferul să fie similare cu cele ale funcţiei anterioare sau, după  caz, să corespundă specialităţii studiilor;

b) transferul să se facă pe funcţii din aceeaşi categorie şi de acelaşi fel, respectiv funcţii de execuţie sau, după caz, funcţii de conducere; în cazul funcţiilor de conducere, transferul se poate face şi pe funcţii de execuţie;

c) să existe acordul instituţiei de unde se transferă.

(2) În situaţia în care mai multe persoane îndeplinesc condiţiile pentru transferul pe aceeaşi funcţie, vor fi avute în vedere, în ordine, următoarele criterii:

a) calificativul anual „foarte bun”, în ultimii 2 ani evaluaţi anteriori transferului;

b) experienţa profesională în domeniul de activitate al funcţiei pentru care se solicită transferul;

c) vechimea în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, inclusiv în Ministerul Justiţiei sau unităţile subordonate acestuia.

(3) Procedura efectuării transferului, documentele necesare şi modul de încadrare a personalului se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.”

8. Articolul 14 se abrogă.

9. Alineatul (1) al articolului 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Condiţiile de participare la concursul prevăzut la art. 13 alin. (1) lit. c), precum şi organizarea şi desfăşurarea acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiţiei. La concurs poate participa, în calitate de observator, câte un reprezentant al organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional ale funcţionarilor publici cu statut special.”

10. Alineatul (2) al articolului 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:

            „(2) Pe baza propunerilor favorabile formulate de şefii ierarhici, numirea funcţionarului public cu statut special debutant ca funcţionar public cu statut special definitiv din sistemul administraţiei penitenciare se face potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane.”

11. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 20 – (1) Numirea şi eliberarea din funcţie, precum şi celelalte modificări ale raporturilor de serviciu pentru funcţiile din sistemul administraţiei penitenciare, denumite competenţe de gestiune a resurselor umane, se dispun după cum urmează:

a) pentru funcţiile de director general, director general adjunct şi director în sistemul administraţiei penitenciare, prin ordin al ministrului justiţiei;

b)  pentru directorii adjuncţi din unităţile subordonate, precum şi pentru celelalte funcţii de conducere şi de execuţie din aparatul central al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prin decizie a directorului general;

d) pentru funcţiile de conducere din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, altele decât cele prevăzute la lit. a) şi b), precum şi pentru funcţiile de execuţie din aceste unităţi, prin decizie a directorului unităţii.”

12. Alineatul (2) al articolului 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:

            „(2) Ofiţerul sau agentul din sistemul administraţiei penitenciare care a fost notat cu calificativul „nesatisfăcător” va fi trecut într-o funcţie inferioară, potrivit competentelor de gestiune a resurselor umane. Funcţionarul public cu statut special care nu acceptă trecerea în funcţia inferioară va fi destituit din funcţie.”

 

13. Alineatele (4) şi (7) ale articolului 26 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(4) Avansarea în gradele profesionale se face de către:

            a) Preşedintele României, pentru gradele de chestor de penitenciare, la propunerea ministrului justiţiei;

            b) pentru ceilalţi ofiţeri şi agenţii din sistemul administraţiei penitenciare, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane.”

„(7) Pentru obţinerea primului grad profesional de chestor de penitenciare este necesară promovarea examenului organizat în acest scop.”

14. Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:

            „ART. 27

Stagiul minim în gradele profesionale este:

A. Corpul ofiţerilor de penitenciare:

a) chestor şef de penitenciare                2 ani;

b) chestor principal de penitenciare       2 ani;

c) chestor de penitenciare                      2 ani;

d) comisar şef de penitenciare               3 ani;

e) comisar de penitenciare                     3 ani;

f) subcomisar de penitenciare                4 ani;

g) inspector principal de penitenciare    3 ani;

h) inspector de penitenciare                   3 ani;

i) subinspector de penitenciare              4 ani.

            B. Corpul agenţilor de penitenciare:

            a) agent şef de penitenciare                           4 ani;

            b) agent şef adjunct de penitenciare              4 ani;

            c) agent principal de penitenciare                  4 ani;

            d) agent de penitenciare                                4 ani.”

15. Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 30 – (1) Funcţiile de conducere vacante din sistemul administraţiei penitenciare se ocupă prin avansarea funcţionarilor publici cu statut special, prin concurs. Pot participa la concurs pentru ocuparea posturilor vacante de conducere persoanele care au o vechime de cel puţin 3 ani ca funcţionar public cu statut special în sistemul administraţiei penitenciare.

            (2) Funcţiile de conducere din sistemul administraţiei penitenciare, rămase vacante ca urmare a neocupării, în condiţiile stabilite la alin. (1), se pot ocupa prin concurs din sursă externă sau prin transferul cadrelor militare şi al funcţionarilor publici cu statut special din cadrul altor instituţii de apărare ordine publică şi siguranţă naţională ale statului sau al Ministerului Justiţiei şi unităţilor subordonate acestuia. Între cele două modalităţi de ocupare a funcţiilor de conducere nu există ordine de prioritate.

(3) La concursul prevăzut la alin. (2) pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile stabilite la art. 11, au cel puţin 3 ani vechime efectivă într-un post cu acelaşi nivel de studii şi aceeaşi specialitate cu a postului scos la concurs. Numirea în funcţii publice de conducere a candidaţilor admişi la concurs se face ca funcţionari publici cu statut special definitivi.”  

16. Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 31 – (1) Condiţiile privind avansarea în carieră a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se stabilesc în Ghidul carierei aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.

(2) Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de

avansare în funcţie, respectiv avansare în corpul ofiţerilor, se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.”

17. Alineatul 3 al articolului 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Pentru trimiterea la cursuri de formare sau specializări în străinătate, organizate sau finanţate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, funcţionarii publici cu statut special sunt supuşi unei selecţii obiective şi transparente, pe baza criteriilor şi procedurii stabilite prin ordin al ministrului justiţiei.”

18. La articolul 36 literele a), h), i) şi p) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„a) salariu lunar, premii şi prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;                                      

h) bilete de odihnă, tratament şi recuperare, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului; odihna, tratamentul şi recuperarea se pot face şi în centrele aparţinând sistemului administraţiei penitenciare, Ministerului Justiţiei sau altor instituţii publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; 

i) pensii, în condiţiile legii;

            p) consultanţă juridică asigurată în mod gratuit de unitate, la cerere, în cazul cercetării penale, urmăririi penale sau judecării sale pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cazurile şi condiţiile stabilite prin ordin al ministrului justiţiei. În situaţia în care se constată vinovăţia funcţionarului public cu statut special, acesta este obligat să restituie toate cheltuielile efectuate de unitate.” 

19. La articolul 36, literele f) şi k) se abrogă.

 

20. După articolul 36 se introduce un nou articol, art. 361, cu următorul cuprins:

„ART. 361 – (1) Funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în interes de serviciu, în cazul mutării în alte localităţi, în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă când domiciliază în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, în limita a 70 km dus şi 70 km întors şi, o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum şi în alte situaţii, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2) Funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, când domiciliază în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, dacă, în localitatea în care se află locul de muncă:

a) acesta, soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinerea lor au o locuinţă proprietate personală sau sunt titularii unui alt drept, real sau de creanţă, având ca obiect o locuinţă ori, după caz, le-a fost atribuită o locuinţă de către autorităţile administraţiei publice locale;   

b) acesta sau soţul/soţia beneficiază de locuinţă de serviciu;

c) beneficiază de compensarea chiriei în condiţiile art. 40.

(3) Funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, când domiciliază în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, dacă acesta, soţul/soţia acestuia, sau copiii aflaţi în întreţinerea lor au înstrăinat o locuinţă proprietate personală, în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, după data încadrării în sistemul administraţiei penitenciare.

(4) În situaţia în care funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, soţul/soţia acestuia ori copiii aflaţi în întreţinerea lor au o locuinţă proprietate personală într-o localitate mai apropiată de localitatea în care se află locul de muncă decât cea în care domiciliază, decontarea cheltuielilor de transport în condiţiile alin. (2) se realizează în raport cu localitatea în care se află locuinţa proprietate personală.”

21. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:

            „ART. 40 – (1) Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la atribuirea unei locuinţe de serviciu dacă, în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, ei, soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere nu beneficiază de locuinţă în proprietate ori nu li s-a atribuit locuinţă de către autorităţile administraţiei publice locale.

            (2) Funcţionarii publici cu statut special cărora nu li s-a acordat locuinţă potrivit prevederilor alin. (1) şi care nici ei şi nici soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere nu au în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din venitul net realizat lunar, pentru o locuinţă situată în această localitate, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii.

            (3) Condiţiile de acordare a drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.

            (4) Dacă funcţionarii publici cu statut special, inclusiv soţul/soţia acestora, sau copiii aflaţi în întreţinerea acestora au înstrăinat o locuinţă proprietate personală, în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, după data încadrării în sistemul administraţiei penitenciare, aceştia nu beneficiază de prevederile alin. (1) şi (2).

            (5) Nu se acordă compensaţia lunară pentru chirie în situaţia în care contractul de închiriere a fost încheiat cu rudele sau afinii de până la gradul II inclusiv, ale funcţionarului public cu statut special ori ale soţiei/soţului acestuia/acesteia.

            (6) Funcţionarii publici cu statut special cărora li s-a atribuit o locuinţă de serviciu pot solicita schimbarea acesteia şi atribuirea unei alte locuinţe disponibile în fondul locativ al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau al unităţii penitenciare în cauză, care să corespundă cerinţelor minimale de suprafaţă locativă astfel cum sunt prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cererile de schimb de locuinţe se soluţionează cu prioritate.”

22. Articolul 41 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 41 – (1) Instituţiile şi organele specializate ale statului au obligaţia de a acorda protecţie, la cerere, funcţionarilor publici cu statut special şi membrilor de familie ai acestora, în cazul în care viaţa, integritatea corporală, demnitatea sau bunurile le sunt puse în pericol, în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.

(2) Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, a unităţilor din subordinea acesteia este obligată să asigure personalului prevăzut la alin. (1) protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj ori altor fapte penale cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei sau în legătură cu aceasta.

            (3) Condiţiile şi modalităţile de acordare a drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.

23. Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 46 – Modul de organizare a timpului de lucru şi de odihnă, a pauzelor şi evidenţa prezenţei funcţionarilor publici cu statut special la serviciu se stabilesc prin regulament aprobat prin decizie a directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.”

24. Literele f), n) şi o) ale articolului 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:

            „f) să informeze conducătorii ierarhici şi celelalte autorităţi abilitate cu privire la infracţiunile de care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul;”

„n) să se prezinte, la solicitarea şefilor ierarhici, la unitatea din care face parte, în situaţii de catastrofe, calamităţi, alarmare ca urmare a revoltelor în penitenciar, evadărilor, părăsirii locurilor de deţinere sau alte tulburări de amploare ale activităţilor în unităţile de penitenciare; dacă se află în altă localitate, se va prezenta la cea mai apropiată unitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, informând superiorii săi despre aceasta;”

„o) să acţioneze conform legii, la instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare şi război;”

25. Litera p) a articolului 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„p) să depună declaraţiile de avere şi de interese, potrivit legii;”

26. Litera f) a articolului 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:

            „f) să adere la asociaţii, organizaţii religioase sau de altă natură, nerecunoscute potrivit legii sau interzise prin lege.”

27. La articolul 50, după alineatul 2 se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:

            „(3) Dispoziţiile legale care reglementează regimul juridic al conflictelor de interese se aplică în mod corespunzător şi funcţionarilor publici cu statut special.”

28. Articolul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 51 – Funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice, precum şi să desfăşoare activităţi sau să deţină funcţii în sectorul privat, cu condiţia ca activitatea sau funcţia respectivă să nu aibă legătură directă sau indirectă cu atribuţiile concrete exercitate ca funcţionar public cu statut special şi cu condiţia respectării dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, incompatibilităţile, dar şi a legislaţiei aplicabile profesiei sau activităţii pe care o exercită.” 

29. Articolul 52 se abrogă.

30. Alineatul (1) al articolului 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:

            „(1) Funcţionarii publici cu statut special poate fi delegat, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, să îndeplinească anumite activităţi în interesul unităţii unde este încadrat, în aceeaşi localitate sau în altă localitate, pe o perioadă de cel mult 60 de zile într-un an.”

31. Articolul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 55 – (1) Detaşarea funcţionarilor publici cu statut special se dispune în interesul instituţiei publice în care urmează să-şi desfăşoare activitatea, situată în aceeaşi localitate sau în altă localitate, pe o perioadă de cel mult 6 luni. Detaşarea pe o perioadă mai mare de 6 luni se poate dispune numai cu acordul scris al celui în cauză. Durata totală a detaşării nu poate depăşi 3 ani.

            (2) Trecerea temporară în altă funcţie se poate dispune fără acordul funcţionarului public cu statut special în caz de forţă majoră şi ca măsură de protecţie a funcţionarului public cu statut special, potrivit competentelor de gestiune a resurselor umane.

            (3) Ofiţerii pot fi împuterniciţi în funcţii de conducere vacante în unitatea în care sunt încadraţi sau în care au fost detaşaţi, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane. Împuternicirea pe funcţie se poate face numai cu acordul persoanei respective, pentru o perioadă de maximum 1 an.

(4) În perioada de maximum 1 an prevăzută la alin. (3), unitatea din cadrul sistemului penitenciar este obligată să organizeze procedura de ocupare a postului de conducere vacant.

(5) Pe perioada împuternicirii, funcţionarul public cu statut special beneficiază de salariul şi de indemnizaţia de conducere corespunzătoare funcţiei pe care este împuternicit. Funcţionarul public cu statut special poate opta pentru menţinerea salariului lunar pentru funcţia îndeplinită şi indemnizaţia de conducere avută anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele ale funcţiei pe care sunt împuterniciţi.”

32. Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 56 – (1) Funcţionarii publici cu statut special definitivi pot fi schimbaţi din funcţiile deţinute, în cadrul aceleiaşi unităţi, la cerere şi pot fi numiţi în alte funcţii prevăzute cu acelaşi coeficient de ierarhizare sau inferior, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiţiei.

(2) Funcţionarii publici cu statut special definitivi pot fi mutaţi în alte unităţi ale sistemului administraţiei penitenciare, la cerere sau în interesul serviciului, cu acordul lor, în aceeaşi ori în altă funcţie prevăzută cu un coeficient de ierarhizare identic sau inferior, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiţiei.

(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), prin funcţie prevăzută cu coeficient de ierarhizare identic se înţelege funcţia în care se face numirea al cărei coeficient de ierarhizare luat în calcul la stabilirea salariului este egal cu cel al funcţiei anterioare.

 (4) Schimbarea din funcţie sau mutarea se va face ţinându-se seama de specificul funcţiei respective ori de specializarea persoanei.”

33. Alineatele (1) şi (6) ale articolul 57 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

            „(1) Revocarea din funcţia de conducere şi numirea într-o altă funcţie se dispun în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale ori ca sancţiune disciplinară.”

            „(6) Împotriva ordinului sau deciziei de revocare din funcţia de conducere se poate face plângere la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit legii.”

34. Articolul 58 se modifică şi va avea următorul cuprins:

            „(1) În cazul în care împotriva funcţionarului public cu statut special s-a pus în mişcare acţiunea penală, menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei, cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obişnuită.

            (2) După punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa şi pe timpul judecăţii, funcţionarul public cu statut special este pus la dispoziţie. Funcţionarul public cu statut special pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite, în scris, de conducătorul unităţii şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, şi de celelalte drepturi prevăzute de prezenta lege.

            (3) Pe perioada arestării preventive, funcţionarul public cu statut special este suspendat din funcţie. Pe timpul suspendării, funcţionarul public cu statut special nu beneficiază de niciun drept dintre cele prevăzute de prezenta lege.

            (4) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, funcţionarul public cu statut special va fi repus în toate drepturile anterioare, restituindu-se şi cele de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie.

            (5) Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată au obligaţia de a comunica, de îndată, Ministerului Justiţiei sau Administraţiei Naţionale a  Penitenciarelor soluţiile dispuse în faza de urmărire penală şi de judecată cu privire la funcţionarii publici cu statut special.”

35. Articolul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 60 – Raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special se poate suspenda şi în alte cazuri prevăzute de lege.”

36. Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 61 – Raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special încetează în următoarele cazuri:

a) deces;

b) demisie;

            c) nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 11 lit. a), d), e) şi i);

            d) transferul la alte instituţii publice din afara sistemului penitenciar;

            e) eliberarea din funcţie, ca sancţiune disciplinară;

            f) pensionare, în condiţiile legii;

            g) desfiinţarea unităţii ori mutarea acesteia în altă localitate, în cazul în care ofiţerul sau agentul nu acceptă să o urmeze;

            h) reorganizarea unităţii, prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de ofiţerul sau agentul în cauză, în cazul în care persoana refuză oferta conducerii unităţii de trecere în altă funcţie;

             i) alte cauze prevăzute expres de lege.”

37. Articolul 62 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 62 – (1) Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare pot solicita, în scris, încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.

            (2) Demisia produce efecte după 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, dacă nu se convine asupra unui termen mai scurt.

(3) Funcţionarii publici cu statut special demisionar este obligat să-şi continue activitatea până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (2).

            (4) Funcţionarul public cu statut special poate reveni asupra cererii de demisie, dar numai până la împlinirea termenului de la care demisia produce efecte.”

38. Articolul 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 64 – (1) Funcţionarii publici cu statut special pot fi menţinuţi în activitate ca funcţionari publici cu statut special în funcţiile publice pe care le deţin în cazul când, pentru o infracţiune săvârşită din culpă, li s-a aplicat prin hotărâre judecătorească definitivă pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării ori a amenzii penale, precum şi în cazurile când au beneficiat de amnistie sau graţiere înainte de începerea executării pedepsei. Menţinerea în activitate se dispune în baza aprobării persoanelor abilitate să aprobe operaţiunea, conform competenţelor de gestiune a resurselor umane, la propunerea directorului unităţii.

(2) Cu data aprobării menţinerii în activitate conform alin. (1), funcţionarul public cu statut special va fi repus în funcţia deţinută anterior, potrivit competenţelor de numire în funcţie.”

39. Articolul 65 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 65 – (1) Funcţionarii publici cu statut special nu pot fi menţinuţi în activitate şi în funcţie după împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută de lege.

 (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în raport cu nevoile de încadrare, funcţionarii publici cu statut special pot fi menţinuţi în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă, până la vârsta de 62 de ani, dacă starea sănătăţii le permite, cu aprobarea anuală a persoanelor abilitate conform competenţelor de gestiune a resurselor umane.”

40. Articolul  66  se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 66 – Încetarea raporturilor de serviciu pentru chestorii de penitenciare indiferent de funcţia ocupata se face prin decret al preşedintelui României, la propunerea ministrului justiţiei.”

41. Articolul 67 se abrogă.

42. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 68 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Funcţionarii publici cu statut special, indiferent de funcţia sau postul pe care îl ocupă, răspund disciplinar pentru săvârşirea cu vinovăţie a abaterilor disciplinare prevăzute de lege.

            (2) Răspunderea penală, contravenţională, civilă sau, după caz, patrimonială nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta săvârşită, dacă fapta respectivă constituie şi abatere disciplinară.”

43. Articolul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 69 – Sunt abateri disciplinare următoarele fapte:

            a) manifestările care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;

            b) neglijenţă şi superficialitate manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor legale sau a celor primite de la şefii ierarhici ori de la autorităţile anume abilitate de lege;

            c) întârzierea gravă ori repetată şi nejustificată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;

            d) refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuţie de serviciu;

            e) depăşirea atribuţiilor de serviciu ori manifestarea unui comportament necorespunzător faţă de persoanele private de libertate, care contravine legii privind executarea pedepselor, sau faţă de alte persoane cu care intră în contact în timpul serviciului;

            f) absenţa nemotivată ori întârzierea repetată la serviciu;

            g) părăsirea nejustificată a locului de muncă în timpul programului de lucru, de natură a afecta exercitarea în bune condiţii a atribuţiilor de serviciu;

            h) producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;

            i) încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii sau a lucrărilor;

            j) imixtiunea ilegală în activitatea altui funcţionar public cu statut special;

            k) intervenţia pentru influenţarea soluţionării unei cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane;

            l) nerespectarea obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina acestora şi a prevederilor referitoare la incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii;

            m) interzicerea sau împiedicarea exercitării libertăţilor publice şi a drepturilor sindicale ale funcţionarilor publici cu statut special;

            n) atitudinea tolerantă a conducătorilor ierarhici faţă de comiterea unor abateri disciplinare de către subordonaţi;

            o) efectuarea în timpul programului de lucru a unor activităţi ce nu au legătură cu îndatoririle de serviciu, de natură a afecta exercitarea în bune condiţii a atribuţiilor de serviciu.”

44. La articolul 70, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„f) eliberarea din funcţie.”

45. Alineatul 4 al articolului 71 se modifică şi va avea următorul cuprins:

            „(4) Sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile calendaristice de la data întocmirii referatului comisiei de disciplină prin care se constată vinovăţia funcţionarului public cu statut special, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.”

46. Articolul 72 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 72 – Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 70 se dispun de ministrul justiţiei, de directorul general al Administraţiei Naţionale a  Penitenciarelor sau, după caz, de conducătorul unităţii subordonate, la propunerea comisiei de disciplină, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane.”

47. Alineatul (2) al articolului 73 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Funcţionarul public cu statut special nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a actului de sancţionare.”

48. Articolul 74 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 74 – (1) Comisiile de disciplină se constituie în Ministerul Justiţiei, în Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi în fiecare unitate care are încadraţi funcţionari publici cu statut special şi au competenţa de a efectua cercetarea faptei ce constituie abatere disciplinară şi de a propune, dacă se constată vinovăţia, una dintre sancţiunile disciplinare ce urmează să fie aplicată persoanei în cauză. 

            (2) Comisia de disciplină din cadrul Ministerului Justiţiei, constituită prin ordin al ministrului justiţiei, are competenţa de a cerceta faptele comise de directorul general, directorii generali adjuncţi, directorii de direcţie din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi directorii de unităţi penitenciare, precum şi pe cele comise de funcţionarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiţiei.   

(3) Comisia de disciplină din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor are competenţa de a cerceta faptele comise de funcţionarii publici cu statut special numiţi sau împuterniciţi în funcţie în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu excepţia celor aflaţi în competenţa comisiei de disciplină prevăzută la alin. (2), şi pe cele comise de directorii adjuncţi din unităţile de penitenciare. 

            (4) Comisiile de disciplină constituite la nivelul unităţilor de penitenciare au competenţa de a cerceta faptele comise de funcţionarii publici cu statut special din cadrul unităţilor penitenciare, cu excepţia celor aflaţi în competenţa celorlalte comisii de disciplină.

            (5) Modul de organizare şi desfăşurare a activităţii comisiilor de disciplină se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei.”

49. Alineatele (3) şi (4) ale articolului 75 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

            „(3) Sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 70 lit. e) se radiază de drept în termen de 3 ani de la aplicare.”

„(4) Radierea sancţiunilor disciplinare nu duce la anularea efectelor patrimoniale ale acestora şi nu atrage obligaţia de fi repus în funcţia anterioară.”

50. Articolul 76 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„ART. 76 – (1) Răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici cu statut special se angajează în următoarele situaţii:

            a) pentru pagubele produse cu vinovăţie în patrimoniul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, al unităţilor din subordinea acesteia;

            b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

            c) pentru nerestituirea în termenul legal a contravalorii unor bunuri primite ce nu i se datorau şi care nu mai pot fi restituite în natură, precum şi a unor servicii ce i-au fost prestate în mod necuvenit.

            (2) Repararea pagubelor aduse Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor de penitenciare în situaţiile prevăzute la alin. (1) se dispune prin emiterea de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ori de către directorii unităţilor de penitenciare a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau, după caz, prin semnarea unui angajament de plată. Modelul şi conţinutul dispoziţiei de imputare şi al angajamentului de plată se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei. Împotriva dispoziţiei de imputare, personalul în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, în condiţiile legii. Dreptul de a emite dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

(3) Dispoziţia de imputare şi angajamentul de plată constituie titluri executorii.”

51. Articolul 81 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ART. 81 – (1) Prevederile prezentei legi, precum şi alte dispoziţii din legi speciale referitoare la funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se aplică, după caz, şi funcţionarilor publici cu statut special din Ministerul Justiţiei şi din unităţile subordonate acestuia.

            (2) Funcţionarii publici cu statut special din cadrul sistemului administraţiei penitenciare pot fi delegaţi, detaşaţi sau transferaţi pe posturi de funcţionar public cu statut special în cadrul Ministerului Justiţiei ori al unităţilor subordonate acestuia, în funcţie de necesităţi, în condiţiile prezentei legi.

            (3) Funcţionarii publici cu statut special din Ministerul Justiţiei şi din unităţile subordonate acestuia pot fi delegaţi, detaşaţi sau transferaţi în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau unităţilor subordonate, în funcţie de necesităţi, în condiţiile prezentei legi.”