PROIECT DECIZIE ORE SUPLIMENTARE

ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

 

 

 

 

D E C I Z I A

 

Nr. ______________ din ____________ 2011

 

privind evidenţa orelor suplimentare efectuate de personalul din sistemul administraţiei penitenciare

În vederea stabilirii unui cadru unitar pentru evidenţierea orelor suplimentare lucrate de personalul din sistemul administraţiei penitenciare;

În temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare;

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor emite prezenta

D E C I Z I E

 

Art. 1

Personalul din sistemul administraţiei penitenciare este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, având dreptul la compensarea timpului lucrat, potrivit legii.

Art. 2

(1) Munca peste durata normală a timpului de muncă poate fi prestată numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă, în scris, de şeful ierarhic, fără a se putea depăşi 180 de ore anual.

(2) În cazuri excepţionale, se poate aproba efectuarea orelor suplimentare şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite.

(3) La nivelul fiecărei unităţi, şefii de structuri propun motivat cazurile de excepţie care conduc la efectuarea de ore suplimentare peste baremul de 180 de ore anual, care se aprobă de ordonatorul de credite.

(4) În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii.

(5) Nu se consideră ore suplimentare timpul afectat pentru executarea activităţilor ce fac parte din atribuţiile personalului din sistemul administraţiei penitenciare cum sunt situaţiile de catastrofe, calamităţi, alarmare ca urmare a revoltelor în penitenciar, evadări, părăsiri ale locurilor de deţinere sau alte tulburări de amploare ale activităţilor în unităţile de penitenciare.

Art. 3

Numărul orelor prestate peste durata timpului de muncă, conform pontajului lunar, se calculează astfel:

total ore lucrate conform prezenţei din pontaj – fondul de timp individual

=

ore lucrate suplimentar

Fondul de timp individual se calculează după următoarea formulă:

Fti = Ftl – Fta

Din care

Fti = fondul de timp individual

Ftl = fondul de timp al lunii stabilit ca număr de zile lucrătoare din lună x 8 ore

Fta = fondul de timp corespunzător zilelor absente de la serviciu (concedii de odihnă, medicale, de studii, cursuri, s.a.) stabilit ca număr de zile lucrătoare de absenţă x 8ore.

Exemple:

1. Prestație efectuată integral într-o lună

195 ore (total ore lucrate conform prezenţei din pontaj) – 160 ore (fondul de        timp individual) = 35 ore suplimentare

2. Prestație efectuată parțial într-o lună

130 ore (total ore lucrate conform prezenţei din pontaj) – 104 ore (fondul de timp individual) = 26 ore suplimentare

fondul de timp individual 104 ore = Ftl, care este de 160 ore – Fta, care este de 56 ore,  reprezentând 7 zile lucrătoare de concediu x 8 ore.

Art. 4

În cazul categoriilor de personal pentru care, durata programului normal de muncă sau efectuarea orelor suplimentare este stabilită prin dispoziţii legale specifice, se aplică aceste dispoziţii, evidenţierea orelor suplimentare efectuându-se potrivit acestor reglementări.

Art. 5

Şefii de structuri răspund de utilizarea eficientă a resurselor umane şi de timp, urmărindu-se limitarea la maxim a numărului de ore suplimentare prestate, fără afectarea gradului de siguranţă al misiunilor.

Art. 6

(1) Şefii de structuri desemnează persoana cu atribuţii de întocmire a fişelor individuale de evidenţă a orelor suplimentare, conform anexei nr. 1 la prezenta decizie.

(2) Fişele individuale de evidenţă a orelor suplimentare, se păstrează şi se arhivează de către direcţia/serviciul/compartimentul emitent.

Art. 7

(1) La nivelul fiecărei unităţi, până la data de 31 ianuarie, se elaborează „Raportul privind orele suplimentare efectuate la nivelul unităţii”, pentru anul precedent.

(2) Raportul include date statistice privind orele efectiv prestate suplimentar, orele suplimentare compensate cu timp liber corespunzător.

(3) Raportul împreună cu eventualele recomandări ale conducerii cu privire la îmbunătăţirea activităţii printr-un management eficient al timpului/resurselor umane la nivelul unităţii,  se trimite Direcţiei Managementul Resurselor Umane.

(4) Direcţia Managementul Resurselor Umane împreună cu Direcţia Economico – Administrativă şi Direcţia Inspecţie Penitenciară, întocmesc un raport final pe baza analizei rapoartelor înaintate de unităţi, în funcţie de care se fac propuneri privind suplimentarea statului de funcţii şi încadrarea posturilor vacante după redistribuirea personalului între sectoarele de activitate.

Art. 8

Înscrierea de date neconforme cu realitatea referitoare la prezenţa la programul de lucru/serviciu poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală.

Art. 9

Cu prilejul inspecţiei generale sau controlului tematic se verifică aplicarea prezentei decizii în unităţile penitenciare.

ART. 10

Anexa nr. 1 face parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 11

Prezenta decizie intră în vigoare la data semnării.

Art. 12

La data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează aplicabilitatea prevederilor Deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 307 din 25.01.2007, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

Art. 13

Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate răspund de punerea în aplicare a prezentei decizii.

           

 

Chestor de penitenciare dr. Ioan BĂLA

Director General

Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Comisar şef de penitenciare Dorin MUREŞAN

Director general adjunct

Comisar şef de penitenciare Tiberiu UNGUREANU

Director general adjunct

Comisar şef de penitenciare Gheorghe IFTINCA

Director Direcţia Management şi resurse Umane

Comisar de penitenciare Ioana SERBAN

Director Direcţia Economico – Administrativă

Comisar şef de penitenciare Ileana – Manuela PIELEANU

Director Direcţia Contencios şi Elaborare Acte Normative

Comisar şef de penitenciare Radu CRISTACHE

Şef Serviciu Planificare şi Execuţie bugetară, Salarizare

Comisar de penitenciare Marius – Daniel CORĂŢU

Şef serviciu Serviciul Metodologie şi Elaborare Acte Normative