Decizia CC în cazul măsurilor de austeritate ale Guvernului, amânată pentru vineri

1.Judecătorii Curţii Constituţionale se vor pronunţa vineri în cazul celor cinci sesizări referitoare la legile austerităţii pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Curtea Constituţională (CC) a luat în discuţie, joi, sesizările PSD şi PNL, precum şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind neconstituţionalitatea măsurilor de reducere a salariilor şi a pensiilor decise de Guvern.

PSD a sesizat Curtea Constituţională în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care prevede, printre altele, reducerea salariilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută. De asemenea, PSD au contestat la Curtea Constituţională şi legea care prevede recalcularea pensiilor speciale.

PNL a contestat la Curtea Constituţională Legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea măsurilor de austeritate care vizează reducerea salariilor şi pensiilor, dar şi în cazul legii privind recalcularea pensiilor speciale.

Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a declarat, joi, că formaţiunea social-democrată este pregătită să sesizeze organismele internaţionale, respectiv CEDO şi Curtea Europeană de Justiţie, dacă CC va respinge sesizările cu privire la neconstituţionalitatea măsurilor de austeritate.

Şedinţa de joi a Curţii Constituţionale, în care au fost discutate cele cinci sesizări ale PSD, PNL şi instanţei supeme privind neconstituţionalitatea măsurilor de austeritate asumate de Guvern, este prima în noua formulă, după numirile lui Mircea Ştefan Minea şi a Iuliei Antoanella Motoc, susţinuţi de PDL, şi alegerea lui Augustin Zegrean (fost senator PD), ca preşedinte al instanţei constituţionale.

Cei nouă judecători ai CC sunt Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu (ambii numiţi de preşedintele Traian Băsescu), Ion Predescu, Aspazia Cojocaru (propuşi de PSD), Valentin Zoltan Puskas (propus de UDMR), Tudorel Toader, Acsinte Gaspar, Iulia Antoanela Motoc şi Mircea Ştefan Minea (toţi propuşi de PDL).

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, în 9 iunie, judecătorilor Curţii Constituţionale prezenţi la ceremonia de învestitură în funcţie a lui Petre Lăzăroiu, că le urează succes în activitate în contextul în care, în perioada următoare, vor avea de luat „decizii importante” legate de ieşirea României din criza economică

2.Guvernul vrea şedinţă duminică, pentru reducerea cu 25% a numărului de angajaţi în ministere

Unii dintre miniştri au prezentat propuneri de restructurare, iar alţii nu au elaborat încă astfel de planuri şi li s-a cerut din nou de către premier să modifice organigramele . Miniştrii au fost anunţaţi de premier să fie pregătiţi pentru o nouă şedinţă de guvern, care să fie programată duminică şi în care să se discute din nou despre restructurarea instituţiilor publice”, au arătat sursele.

Surse oficiale au declarat recent agenţiei MEDIAFAX că premierul Emil Boc a solicitat tuturor membrilor Cabinetului să prezinte propuneri de reducere cu 25% a schemei de personal din ministere şi structurile din subordine.

Sursa MEDIAFAX

Un gând despre „Decizia CC în cazul măsurilor de austeritate ale Guvernului, amânată pentru vineri

Comentariile sunt închise.