Sindicatul „Frăţia” Jilava îşi retrage membrii din Comisia de Disciplină

Preşedintele Sindicatului „Frăţia” Jilava,  Sergiu Stupu, a remis o scrisoare ministrului Justiţiei, Marian Cătălin Predoiu, referitor la faptul că sindicatul „Frăţia” Jilava îşi retrage membrii, titular şi supleant, din Comisia de Disciplină a Penitenciarului Bucureşti-Jilava:

„Având în vedere că FSANP şi SNLP şi-au retras membrii titulari şi supleanţi din Comisia de Disciplină a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, tot în semn de protest, ca urmare abuzurilor comise de preşedintele acesteia, vă aducem la cunoştinţă că şi Sindicatul „FRĂŢIA” JILAVA, începând cu data de 23.11.2009, îşi retrage membrii, titular şi supleant, din Comisia de Disciplină a Penitenciarului Bucureşti-Jilava, ca urmare abuzurilor comise de preşedintele acesteia, comisar şef  Dumitrescu Vasile.

Mulţi membrii ai Sindicatului „FRĂŢIA” JILAVA, analizaţi în Comisia de Disciplină a Penitenciarului Bucureşti-Jilava, s-au plâns de faptul că nu li s-au acceptat explicaţiile sau probele, nu li s-a dat dreptul la apărare, nu au fost audiaţi, au fost trataţi dur, au fost cercetaţi peste termenul legal de cercetare, şi-au manifestat suspiciunile privind subiectivitatea în verificările efectuate, nu li s-au comunicat referatele preliminare pentru a-şi exprima obiecţiile, nu s-a ţinut cont de cererile de suspendare, au fost cercetaţi disciplinar de două ori pentru aceiaşi abatere, nu li s-au comunicat deciziile finale în dosarele în care erau cercetaţi, iar în rolul principal (negativ) s-a regăsit constant Preşedintele Comisiei de Disciplină a Penitenciarului Bucureşti-Jilava, comisar şef  Dumitrescu Vasile.

Ca urmare, până la remediarea aspectelor menţionate mai-sus, Sindicatul „FRĂŢIA” JILAVA îşi retrage membrii (prin renunţarea la calitate – art. 12 lit a, OMJ 2856/2004), titular şi supleant, din Comisia de Disciplină a Penitenciarului Bucureşti-Jilava, iar activitatea Comisiei de Disciplină a Penitenciarului Bucureşti-Jilava se poate considera blocată, până la desemnarea altui preşedinte sau altei comisii în integralitate.

Menţionăm că, comisar şef de penitenciare Cătălin STROE, în calitate de director al a Penitenciarului Bucureşti-Jilava, s-a amestecat în activitatea Comisiei de Disciplină a Penitenciarului Bucureşti-Jilava, şi împreună cu preşedintele acesteia, comisar şef  Dumitrescu Vasile, hotărăsc ce dosare sunt cercetate şi care se clasează din oficiu.

Comisar şef de penitenciare Cătălin STROE, în calitate de director al Penitenciarului Bucureşti-Jilava, nu a consultat Sindicatul „FRĂŢIA” JILAVA, cu privire la desemnarea Preşedintelui Titular a Comisiei de Disciplină a Penitenciarului Bucureşti-Jilava, comisar şef  Dumitrescu Vasile şi a Preşedintelui Supleant, comisar şef de penitenciare Ciubotaru Vasile, ci doar a informat  Sindicatul „FRĂŢIA” JILAVA de această desemnare.

Pe lângă sesizările aflate pe rol, împotriva preşedintelui, comisar şef  Dumitrescu Vasile, şi unui membru titular, Sindicatul „FRĂŢIA” JILAVA a pregătit un set de noi sesizări împotriva preşedintelui şi membrilor titulari şi supleanţi, care vor fi depuse, astfel activitatea Comisiei de Disciplină a Penitenciarului Bucureşti-Jilava, putându-se considera blocată ( (1) Mandatul de membru al comisiei de disciplină se suspendă, de drept, în următoarele situaţii: b) a săvârşit o faptă care face obiectul sesizării comisiei de disciplină;  – Art. 8, Alin.1, Lit b, OMJ 2856/2004).

Daca totuşi Comisia de Disciplină a Penitenciarului Bucureşti-Jilava va încerca să lucreze cu ceilalţi membrii (titulari şi supleanţi), Sindicatul „FRĂŢIA” JILAVA împreună cu Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie şi Confederaţia Naţională Sindicală Cartel „ALFA”, vor analiza care va fi urmatorul demers”.

4 gânduri despre „Sindicatul „Frăţia” Jilava îşi retrage membrii din Comisia de Disciplină

  1. slava tie cititorule! subscriu celor mai sus postate…nu esti singurul…au fost ,sunt si vor mai fi…

  2. Sincer sa fiu ii vad rostul acestei comisii intr-o unitate, dar sincer nu-i pot suferi pe acei oameni din componenta unei comisii care au MULTE BUBE in cap.
    Poi pe mine ma ancheteaza un fost anchetat.(membrii comisiei de disciplina)
    BANI PENTRU PARCARE

Comentariile sunt închise.